miercuri, 7 aprilie 2010

Omul, căutătorul

Un individ al zilelor noastre, considerând un model general, majoritar, îmi pare mie într-o căutare continuă și frenetică. Căutare a ce? Răspunsul nu este unul la îndemână, dar poate rândurile care urmează vor face puțină lumină, dintr-o perspectivă total subiectivă, fiindcă până la urmă obiectivitatea este doar o iluzie reconfortantă.
Așadar, omul de astăzi caută, oriunde, oricum, ceva de care să se agațe și care să dea un motiv existenței sale. Cred că cei mai mulți nu știu ce caută, dar atunci când găsesc ceva care pentru moment le oferă un maxim de plăcere, se agață și merg până unde pot, apoi pleacă din nou la drum, căutând altceva, mereu altceva. Unii caută prosperitatea și apelează la orice mijloace pentru a se vedea prosperi, alții caută divinul și se lasă copleșiți de dogme religioase diferite, unii caută superioritatea conștiinței și se găsesc destule practici și școli de gândire și meditație care să le ofere acest lucru, sau cel puțin așa pretind, alții caută celebritatea, fie în muzică, fie în cinematografie, fie prin cărțile pe care le scriu, ș.a.m.d. Există trei orientări ale școlilor de psihologie în ceea ce privește „motorul intern” al individului, ceea ce-l face să „ticăie” dacă vreți: cea freud-iană, care spune că omul este dirijat de principiul plăcerii, cea adler-iană, care spune că omul este condus de dorința de putere și cea frankl-eriană care spune că omul este mânat de nevoia de sens. La prima vedere, pare că toate cele trei se pot aplica pe cazuri particulare, excluzându-se reciproc. Cred că doar una dintre acestea reprezintă realitatea esenței umane, profunzimea ei.
Așa cum mi se par mie lucrurile, plăcerea sau confortul este unul dintre cele mai importante ținte ale unui individ în acțiunile pe care acesta le întreprinde. Nu atât plăcerea fizică, cât plăcerea psihologică este cea de care se agață omul și pe care o caută în manifestările lui sociale sau intime, iar masochiștii de orice tip nu fac nici ei excepție, ba din contră, confirmă ceea ce am spus, fiindcă pentru aceștia, plăcerea psihologică provocată de o anumită suferință sau chin este un scop de atins. Desigur că un anumit confort superior îți conferă și siguranță, iar din siguranță se poate naște și sentimentul de putere. Nevoia de putere, sau mai degrabă nevoia de a fi în control este iarăși un imbold foarte puternic al indivizilor. Acesta este mai vizibil acolo unde persoanele mânate de o sete de a conduce și a fi la conducere, la putere, se află chiar într-o poziție socială înaltă, de unde anumite frâie se pot manipula. Cele două orientări de gândire sunt într-adevăr interșanjabile, dar nemiscibile, alternând la momente diferite de timp, în funcție de ceea ce caută omul mai cu preț. Până la urmă și sentimentul de a avea control sau de a fi la putere, generează un confort maxim. Dar ce se întâmplă când un individ nu are parte, într-un context și timp anume, de confort psihologic, indiferent dacă nevoia puterii îi este îndeplinită sau nu la acel moment? Omul se vede pe sine nefericit și nimic altceva nu poate schimba această stare de lucuri. Ce se întâmplă atunci? Dezrădăcinat, singur, trist și fără un impuls vital puternic, omul acesta se poate abandona pe sine sau, prins într-o iluzorie speranță, caută o altă plăcere care să-l vindece. Asta până la următoarea dată când se va găsi tot în dificultate și tot nefericit. Și atunci, se poate pune din nou întrebarea „Ce caută defapt omul?”. Când se vede într-o suferință prelungită și adâncă, ce motiv mai găsește omul pentru viață? Mai caută plăcerea dacă nu poate dispune de ea sub nicio formă, mai caută puterea când el se vede neputincios în fața unor evenimente sau întâmplări? Victor E. Frankl ne spune că „O viață activă este menită să îi dea omului șansa de a crea valori muncind în mod creativ, în timp ce o viață pasivă, care să îi aducă bucurie, îi oferă șansa de a se simți împlinit, contemplând frumosul, bucurându-se de artă sau de natură. Dar există un scop chiar și în genul acela de viață (n.a. viața în suferință) care, fiind lipsită atât de munca creatoare, cât și de bucuria contemplării, nu îi lasă omului decât o singură posibilitate pentru un înalt comportament moral, respectiv prin atitudinea pe care acesta o are față de propria-i existență, față de existența ce-i este restricționată de forțe externe. Lui îi este interzisă atât viața creativă, cât și cea de desfătare. Dar nu numai creativitatea și plăcerea au sens. Dacă e ca viața să aibă un rost, atunci trebuie să existe deopotrivă un sens și în suferință. Suferința face parte din viață și este de nedezrădăcinat de ea, precum soarta și moartea. Fără suferință și moarte, viața omului nu este întreagă.
Modul în care omul își acceptă soarta și toată suferința pe care aceasta i-o cauzează, modul în care își duce crucea îi oferă oportunități ample – chiar și în cele mai teribile împrejurări – să adauge un sens și mai profund vieții sale.
” ("Omul în căutarea sensului vieţii", 2009, pp. 80-81) Pledoaria lui Frankl este una pentru sens. Omul, mai profund decât plăcerea și puterea, caută sensul vieții lui, chiar dacă nu este conștient de acest lucru de multe ori. Omul se caută pe sine, oferind un sens trăirilor lui, fie sociale, fie lăuntrice și chiar acest proces de căutare este o luptă în sine, pentru că omul luptă pentru adevăr. Sensul existențial este piatra filozofală a tuturor oamenilor și odată găsit, Magnus Opus (Marea Operă) este desăvârșită, omul este desăvârșit, complet.



Va urma...

10 comentarii:

abbilbal spunea...

Nimic nou sub soare? Păi cum aşa? Doar norii se schimbă din clipă-n clipă.

Vă poftesc în vizită virtuală în Bălgradul de azi. Mulţam şi noa serbus drajelor, că după chipurile membrilor sunteţi doar ELE fără EI.

Florentin (ATP) - admin. 20xSchindler spunea...

Cautarea sensului vietii este dificil, mai ales ca noi nu avem un asemenea exercitiu format. Placerile si lupta pentru putere sunt cam tot ce cunoastem noi pe suprafata acestui pamant...

Aiton spunea...

Mulțumesc pentru comentariu și pentru invitații, Abbilbal.

Aiton spunea...

Florentin, cred că a avea exercițiu în a căuta sensul în viață presupune în primul rând chiar să începi să cauți acest sens. Da, plăcerile și lupta pentru putere ne caracterizează ca oameni, dar cred că în spatele acestora, inconștient, omul se caută pe sine și caută sensul existenței lui. De ce caută omul plăcerea și puterea? Doar pentru a le dobândi și atât? Plăcerea și puterea într-un moment sunt înlocuite de o intensitate mai mare a acestora în momentul următor, mereu; este un fel de perpetuum mobile pervers după mine. Și atunci ne putem gândi că omul, dacă mereu caută plăcerea și puterea, nefiind niciodată satisfăcut pe deplin, poate că defapt caută sensul...
Mulțumesc pentru comentariu.

strongvaleriana spunea...

de fapt omul se situeaza mereu in cautare - fie ca vorbim de masler, frankl sau maica tereza.
Scopurile sunt doar alte puncte de start !

Aiton spunea...

Da, scopurile de pe parcurs sunt un alt punct de start, dar cred că dacă cineva este în căuare, trebuie să fi pierdut ceva mai întâi. Regăsirea acelui ceva ar însemna scopul final, definitiv...

strongvaleriana spunea...

... ne nastem cu ceva pierdut, sau mai degraba cu un sine vidat ce trebuie umplut
- doar ca disponibilitatea de a intelege si implini acest lucru e la concurs cu multe alte prioritati :)

Aiton spunea...

Da, sinele vidat e golul ontologic, într-adevăr. Dar nu aș spune că există un concurs între scopul acesta existențial și celelalte priorități din viața unui om, ci mai degrabă o neconștientizare a esenței umane profunde, care ne împiedică să înțelegem și să împlinim acest lucru. Mulțumesc pentru comentarii. :)

holy graal spunea...

Am putea spune ca sensul vietii tuturor oamenilor este fericirea pentru ca indiferent in ce ar consta dorintele fiecaruia(bani, putere)ei cred ca, odata cu indeplinirea lor vor fi fericiti. Astfel, banii, puterea sau orice altceva sunt doar mijloce de a ajunge la scopul final care este fericirea. Problema nefericirii oamenilor este determinata de mijloacele care constau in valori materiale si care nu pot oferi decat o placere de moment. De aceea sunt mereu in cautare. Adevarata fericire le apartine oamenilor care s-au eliberat de dorintele egoului si care au totul pentru ca nu mai vor nimic.

Aiton spunea...

Mulțumesc pentru comentariu 'holy graal'. Tema fericirii este complexă și destul de delicată. Da, se poate spune că omul caută inconștient fericirea, deși conceptul acesta diferă de la individ la individ și de cele mai multe ori se aseamănă cu o căutare a plăcerii, a confortului. La nivel înalt și aici mă refer la acel om care a scăpat de chingile eului, fericirea nu mai există ca scop, fie el conștient sau inconștient. La acel nivel, iubirea, libertatea, fericirea se omogenizează într-o singură stare a ființei profunde, care nu poate fi denumită, cu atât mai puțin definită.

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Powerade Coupons