miercuri, 26 mai 2010

Voința sau Puterea Creației II

Din punct de vedere al momentului care precede adevaratele alegeri, timpul primordial (asa cum l-am denumit eu), reprezinta doar faza pregatitoare pentru a se putea manifesta adevaratul timp, care e continut in vointa fiecarui om, asa cum unele teorii vorbesc de mediul de propagare al luminii ca fiind eterul; un exemplu mai simplu ar fi un lac pe suprafata caruia se plimba barci in orice directie.

Timpul primordial, care se naste si moare totodată, asa cum focul este si apa totodata, sau cum materia este si energie totodata, la fel, interactionarea se face cu vointa omului (l-am denumit timpul personal). Andrei Plesu vorbeste despre faptul ca omul a fost creat doar pe jumatate divin, cealalata jumatate putandusi-o completa dupa puterea si dorinta vointei sale, astfel vine pe lume nascandu-se incomplet, iar in timpul vietii castiga prin propriile eforturi cealalate jumatate. Numai asa se explica faptul ca exista ceva predestinat, pana in momentul in care cineva poate sa vada asta, acel moment din prezent (numindu-se „acum”) al celui care vede in viitor, cu toate că nu este decisiv in viitoarele schimbari care pot avea loc in viata acestuia. In timpul universului (timpul primordial) se petrece actiunea timpului personal, desi materia (timpul primordial) spune exact contrariul si intra in conflict cu timpul personal al omului ca fiinta, libertatea de a alege existand cu adevarat, iar viata omului nefiind „deja scrisa". De aceea, viata omului e inscrisa in univers si el o poate vedea datorita timpului primordial si a faptului ca acest timp o contine, la fel cum un sambure e continut de o coaja. Aceasta nu inseamna ca acel prezent, acel "acum" pe care il percepe observatorul din viata altui observator este acel "acum" care nu mai poate fi schimbat. A incerca o schimbare cu ajutorul cuiva, care a vazut in viitorul celui pe care vrea sa il schimbe, poate duce la consecinte nefaste, prin faptul ca universul sau timpul primordial isi lasa deja o urma in actiunile vietii celui afectat, pentru a se produce schimbarea. Din cauza faptului ca actiunea dintre cele doua timpuri nu coincide – posibilitatile de a alege fiind infinite, dar absolut totul rezumandu-se doar la doua rezultate: bine sau rau (la asta probabil s-a referit Einstein cand spunea ca timpul e facut pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp) – inseamna ca in timpul personal ar trebui sa se creeze pentru orice problema o solutie.
De multe ori majoritatea oamenilor nu fac diferenta intre Dumnezeu si Creatia lui Dumnezeu. Sfantul Augustin arata aceasta in mod clar, cand spune ca Dumnezeu a ales ziua a 7 pentru a se odihni, pentru a se delimita de Creatie. Dumnezeu este mai presus de timp si spatiu, el fiind singurul care nu reprezinta o variabila printre acestea. Multi sunt cei care fac confuzii grave intre cele doua. Nu intamplator omul este un microcosmos in miniatura.

Prima data Dumnezeu s-a facut cogniscibil prin a lua forma pe care o are omul; daca am aseza ierarhic totul, primul ar fi Universul, al doilea ar fi omul, iar dupa aceea, al 3-lea, Dumnezeul creat. Dar oare Dumnezeu nu a existat inaintea universului? Este vorba de acel Dumnezeu incogniscibil, al cifrei 0 inainte de 1, de abia in ultima zi devenind cunoscut prin intermediul cifrei 7. Daca schimbam ordinea cifrelor 0 si 1, atunci avem cifra 10 (poate nu intamplator in kaballa exista 10 sefiroturi prin care Dumnezeu a creat universul, cifra 10 in Talmud fiind si cifra perfectiunii).


Cand Moise a intrebat pe Dumnezeu cine este, Dumnezeu raspunde: "Eu sunt cel ce sunt"!
„Eu sunt” indica prezentul primordial alaturi de prezentul vointei lui Dumnezeu.
Libertatea e corupta si infestata de nemultumirile celor care si-o doresc si sunt fascinati de posibilitatile de a o incalca si a trece peste orice limit. Este o libertate bolnava, fara hotar, ca un geam spart in mii de cioburi care pot sa aiba forme diferite si care se potrivesc cu alte cioburi ce par a forma legaturi interesante. In realitate binele nu are decat posibilitati reduse de a se produce si destinul unui om nu poate fi cuantificat cu adevarat decat la sfarsitul vietii lui, nu in timpul vietii lui. Raul are posibilitati foarte variate de a se manifesta, pentru ca este o decontractare, o marire, o expansiune fara masura, o spargere in bucati, pe cand binele este o contractare a ceva, o adunare, o lipire a ceva. Cand expansiunea si contractarea singularitatii Big-Bangului s-a produs, forta dintre cele doua a fost egala, asa cum "binele" a fost egal cu "raul", fiecare avand un hotar de netrecut. Hotarul binelui a fost densificat, chiar daca mai exista loc pentru manifestare si nu a cuprins toata granita posibilitatii de a actiona, vointa actionand undeva la mijloc. Hotarului raului i-au fost extinse granitele de actiune prin acordarea libertatii de a alege, in limitele lui. Cand vorbesc de rau ma refer la suferinta care ii este produsa omului de catre materie. Omului ii este afectat trupul aproape de orice, un singur minut de durere ii pare o vesnicie, un singur minut de placere ii pare o secunda. Omul in sinea lui nu a fost facut pentru durere. Cuvantul religie vine din latinescul religare care inseamna unire. Sistemele orientale oculte promit toate o unire a ceva. Indraznesc sa spun ca exista un bine necreat si un bine artificial. Binele necreat este chiar Dumnezeu, binele artificial este binele cu care Dumnezeu a legat materia de constiinta omenirii. Asa cum teoria big-bangului spune ca prima data a existat o contractare, fiind un punct de singularitate si dupa aceea o expansiune, care s-a transformat in planete, stele, galaxii, acel bine al contractarii a fost un "bine" creat, finit prin insasi actiunea lui Dumnezeu de a-l aduce la existenta, cand inca raul nu exista, ci doar facea parte din acea dualitate care continea liberul arbitru al fiintelor.


Daca Dumnezeu nu poate fi cunoscut si este mai presus de timp si spatiu, binele nu poate exista cu adevarat, el fiind creat prin materie si atasat ei, neavand o existenta reala. Totuși, binele real a existat, exista si v-a exista cu adevarat, pentru ca este necreat si el cuprinde intreaga Creatie, aici fiind inclus si omul. De ce este necreat? Pentru ca a luat nastere prin cel care l-a daruit, asa cum omul devine ceea ce gandeste. Nu este un bine creat precum Cel icongnisicil, Cel de Necuprins cu mintea l-a daruit prin el insusi. Cand daruiesti ceva care iti apartine, daruiesti si o parte din tine prin tine insuti.

Cand timpul primordial si timpul vointei (existentei) coincid, atunci omul este restabilit la conditia sa initiala. Omul reintegrat este omul unit; cuvantul yoga vine de la cuvantul sanscrit yuj, care inseamna a uni, precum si englezescul yoke, care metaforic se refera la "a uni doi tineri prin casatorie". Tot la acelasi lucru se refera povestea adroginului primordial si taina casatoriei. In epistola 160, vol IV, în col. PSB se spune despre casatorie: „Într-adevar, ce ar putea fi mai apropiat pentru un barbat decât sotia lui, parca chiar mai mult si decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt doua trupuri, ci un singur trup“. Androginul primordial isi cauta pe langa jumatatea fizica si jumatatea destinului. Aceasta unire reprezinta acel Opus Magnum (Marea Opera) al alchimiei, o reintregire a fiintei. Cea de-a 2-a lege a invataturilor hermetice (legea corespondentei) spune: "Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, Ceea ce este jos este si ceea ce este sus", unirea celor doua reprezentand atingera scopului final, al microcosmosului care este omul si al macrocosmosului care este universul, materia. De aici vine confuzia despre care am vorbit. Dumnezeu nu este unul si acelasi lucru cu universul creat, asa cum unele practici orientale o impun. Dumnezeu este Creatorul universului iar restabilirea la starea initiala nu presupune unirea omului cu universul, ci a omului cu Dumnezeu, aceasta unire facand posibila si o "impacare" cu binele creat legat de materie prin constiinta. Sufletul se uneste cu Vointa lui Dumnezeu dominand prin vointa sa materia asa cum un rege imparateste peste tronul sau. In masura in care credeti, v-ati intrebat vreodata cum se intampla minunile? Care este dinamica de actiune a celor care le savarsesc? Din acest punct de vedere, stiinta, privita ca informatie, isi pierde valoarea integral. Are nevoie cel care actioneaza asupra unei parti a corpului sa stie cum functioneaza o celula, cum se hraneste si care sunt legaturile intre organele corpului? Daca omul e restabilit in creatie nu are nevoie sa stie fiecare celula si rolul ei, pentru ca fiecare celula il contine deja pe Creator in ea. Teoria cuantica a lui David Bohm vorbeste despre faptul ca universul este continut in fiecare parte a sa, fiind o condensare a intregului univers. Astfel, caderea omului s-a produs pornind de la vointa, restabilirea lui facandu-se tot prin intermediul vointei, vointa fiind superioara materiei. Deci orice transformare si creatie facandu-se prin vointa, big-bangul este de fapt un act al vointei, nu o dezordine arbitrara a materiei. Chiar daca aceasta dezordine ar fi fost posibila nu s-ar fi putut produce pur si simplu de catre materia inerta.

miercuri, 12 mai 2010

Voința sau Puterea Creației

Vointa este superioara tuturor. Rezultatele si fructele exista cu mult timp inainte, dar vointa le scoate la iveala, fara ea neexistand valoare. Oamenii sunt creatori sau doar descopera, dar fara nicio legatura cu creatia? E destul de interesant daca ne gandim ca omul isi creeaza propriul univers din punct de vedere psihologic si nu descopera nimic decat in limita posibilitatilor ce ii sunt permise. A crea si a descoperi sunt două lucruri diferite. Nu vorbesc aici de acea descoperire a elementelor – a focului, a metalelor sau a impozitului restant la fisc – ci despre descoperirea unor noi moduri de a gandi care exista inainte de vointa noastra, dar care sunt create dupa aceasta.

Omul este un mic creator!!! El nu descopera nimic, el creeaza.
Ca sa poata sa creeze, tot ceea ce cauta trebuie sa fie deja acolo, fizica cuantica vorbind despre influentele observatorului asupra materiei pe care o poate modifica (ma refer la campuri, electroni). Partial aceste lucruri sunt adevarate, dar nu se poate nimic modifica si observa decat prin prisma vointei fiecaruia, in cazul fizicii cuantice, rezultatele fiind provizorii, atata timp cat observatorul observa imaginea. In cazul adevaratei realitati, persistenta rezultatelor este obligatoriu o constanta a obiectului privit. Cand vointa dispare, dispare si imaginea iar cu ea dispar si modificarile exercitate asupra lucrului observat. Universul nu poate fi influentat de cine il priveste decat pana intr-o limita peste care nu se poate trece. A influenta ceva inseamna a-i schimba ordinea!!! Sa ne inchipuim ca privim o suma de cifre; putem schimba ordinea adunarii, dar nu putem schimba niciodata rezultatul final, el este mereu acelasi indiferent de observator (doar timpul psihologic ne schimba numerele, dar nu si timpul real). Timpul real este acela care ofera o confirmare clara ca acel "ceva" s-a produs cu adevarat, fara a mai fi masurat si calculat. Sculptorul aduce formele din lumea sensibila in lumea reala, el le creeaza si le modifica dupa voia lui, dar materia cu care face toate acestea exista deja (atat cea fizica, cat si cea psihica), astfel ajutand la crearea frumosului. Frumosul e singurul care are ceva in interior impenetrabil si de necuprins, spre deosebire de ratiune. Frumosul ramane pentru ca nu poate fi sfaramat, nu este casabil si nu se supune nici unei critici, el pur si simplu exista sau nu exista. Pamantul din care e facut omul oare nu e creat inainte? La sfarsitul vietii se intoarce inapoi in pamant, la originea lui, nu intamplator „materie” vine de la cuvantul „mama”. Cu toate ca iese din "materia" deja creata, omul nu este mai putin pretios. Asemanator se intampla cu "materia" creata de om, ce scoate la iveala moduri de a suda lumea prin mici creatii.

Creatia si oameni nu pot coexista indepedent, legaturile dintre ele exista chiar daca sunt invizibile. Fizica cuantica vorbeste numai despre legaturile invizibile dintre cuante, dar chiar daca recunoaste influenta observatorului la acest nivel, ea respinge influentele "observatorilor" la nivel de umanitate (în sensul de entitate). E interesant faptul cum vointa (mintea) influenteaza la nivel cuantic. Este posibila si o influenta reciprocă? Poate influenta materia mintea? La nivel micro nu e posibil asa ceva, dar la nivel macro e posibil prin insasi proprietarile materiei, care e susceptibila schimbarii continue. In Biblie se aminteste despre izgonirea lui Adam si Eva din rai si pierderea odata cu aceasta, a vietii vesnice. Viata vesnica era alegerea limitata, care nu era extinsa de catre constiinta lui Adam prin vointa. Odata dezlantuita, ea a dat nastere probabilitatilor de a se produce, materializandu-se in realitate, facandu-se captiva pe sine insusi in materia care din acel moment a inceput sa afecteze tot ceea ce îi era placut lui Adam. Astfel, acesta incepe sa devina afectat de propria materie si devine supusul ei. Biblia vorbeste despre faptul ca Adam a fost facut din tarana/ materie inca de la inceput, dar materia existentă in Rai nu il afecta, deoarece nu era prizonierul ei asa cum nici vointa nu era prizoniera materiei. In rai exista un alt nivel de constiinta, mai pur fata de cel al materie grosiere. Adam in acel moment nu putea afecta materia cu vointa lui pentru ca vointa lui nu stia ca exista materia, asa cum nu stia ca exista mama (mama=mater) si nastere. Din momentul in care a devenit constient de existenta ei, prin antagonism si nu o cunoastere directa (adică fara simturi), atunci a cazut "sub" materie. Entropia unui sistem este direct proportionala cu complexitatea lui, adica cu cat ceva sau cineva este mai sus, cu atat "caderea" sa va fi echivalenta cu "urcarea" sa.
Se stie ca particulele interactioneaza unele cu altele prin legaturi invizibile, asa cum vointele oamenilor interactioneaza unele cu altele prin legaturi invizibile. Ce e interesant la cuante este asemanarea lor cu o coala alba de hartie pe care se poate scrie necontenit cu un pix, care simuleaza puterea vointei, de fiecare data totul resetandu-se partial pentru a putea fi scris ceva nou. Sfantul Augustin spune ca cifra 2 este cifra caderii, datorita anatagoismului ei bine-rau. Nu e vorba aici de o cunoastere a binelui si raului real, ci a unui bine si rau in limita posibilului existentei manifestate. Asa cum exista Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Duhul Sfant, tot asa putem gasi aceasta triada in orice religie si chiar in societate prin cei doi parinti si un copil. Oare intamplator exista 3 feluri de timpuri? Trecutul si Viitorul pot da nastere prezentului asa cum legea II a termodinamicii vorbeste despre procesele ireversibile si reversibile ale materiei. De la trecut si viitor se poate ajunge la a influenta prezentul, dar si de la prezent se poate ajunge la a influenta trecutul si viitorul. Prezentul contine in sine samantele viitorilor timpi. El are in el si trecut si viitor si prezent. Observatorul poate influenta cuantele, asa cum prezentul poate influenta viitorul si trecutul, dar si cuantele (materia, indirect) pot influenta observatorul, asa cum, la randul lor trecutul si viitorul o pot face. Putem sa facem digresiuni nesfarsite asupra trecutului si viitorului daca nu este unul actual, mai "nou", dar oricum acestea pot fi resetate de puterea prezentului, chiar daca acest lucru se intampla dupa o durata mai mare de timp. In fizica cuantica, particulele pot sa apara oriunde, dar probabilitatea de a-i fi calculata aparitia intr-un anumit loc fiind aproape imposibila. Daca ar fi posibil sa se prezica cu exactitate locul aparitiei lor, viitorul ar fi determinat dinainte, fara a face posibile "alegerile" vointei. Fizica cuantica, prin cuante, este o reflecție a vointei umane, care se poate manifesta din cauza unei vointe mai mari, mai puternice, despre care se vorbeste in Tzimtzum (contractia); este ca o retragere in sine a vointei divine, pentru a face loc altor vointe mai mici sa se manifeste. Nu intamplator omul trufas si mandru are tendinta de a "umple" tot mediul in care traieste, iar omul umil si modest, de a ramane cat mai anonim, de a se contracta asemenea creatorului, omul fiind facut "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".
Cuvantul lui Dumnezeu a spus: "Sa fie lumina". Daca am incerca sa ni-l imaginam pe Tatal ceresc, nu am putea prin intermediul gandurilor. Tatal a creat direct prin Cuvantul Sau lumea, nu a folosit intermediari, ori gandurile sunt intermediarii cuvantului. Omul are nevoie de simturile sale imperfecte pentru ca acestea actioneaza ca niste intermediari.

Va urma...

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Powerade Coupons