luni, 11 octombrie 2010

Filozofia virtualului

Din anul 1969, de la nașterea ARPA-netului - ca misiune a Agenției de Cercetare pentru Proiecte Avansate, a guvernului american - și până în prezent au trecut circa 41 de ani, perioadă în care realitatea în care trăim sau pe care credem că o percepem ca atare s-a transformat iremediabil și la rândul ei ne-a transformat, fie că suntem conștienți sau nu de acest lucru, fie că vrem să acceptăm sau nu această stare de fapt.
Internetul de astăzi, această lume virtuală a posibilităților infinite, a devenit un fel de "Țară a Făgăduinței", în continuă expansiune. Virtualul pare a se întrepătrunde cu realul prin efectele primului asupra celui din urmă, prin posibilitățile imense oferite în lumea internetului, care se răsfrâng mai apoi în viața cea de toate zilele, generând o relație de cauzalitate tot mai puternică între cele două dimensiuni. Cunoașterea (de orice natură și densitate, fie că vorbim de o știre anume, fie că vorbim despre filozofia kantiană sau fizica cuantică) este împărțită (share) și multiplicată peste vastul ocean al inter-net-conexiunilor, devenind mai accesibilă tocmai prin acest proces, dar de asemenea și prin viteza de răspuns dintre o căutare și un rezultat preferabil. Și fiindcă situația este de această natură, mi-am pus întrebări firești, care privesc mai întâi omul, ca ființă individuală și mai apoi omul ca ființă socială, desenând un sens al transformărilor, dar în același timp neuitând că există și întoarcerea efectelor dinspre social spre individual.
Așadar, individul este afectat de internet într-o măsură vizibilă și considerabilă, dacă mă gândesc la multitudinea acțiunilor întreprinse prin intermediul virtualului, de la tranzacțiile bancare, la simpla vizionare a unui film sau ascultarea unor melodii. Însă, mergând mai adânc în profunzimile ființei umane, pot să afirm că întreg modul de a gândi lumea, de a percepe realitatea înconjurătoare, de a relaționa cu semenii, s-a transformat radical. Noile media conturează cel mai bine lumea momentului prezent, iar acestea au fost posibile datorită dezvoltării tehnologiilor informaționale, astfel încât orice utilizator de internet să poată genera conținut (user generated content), fie că vorbim de rețelele sociale ca Facebook, MySpace, mai nou Twitter ș.a., fie că vorbim de bloguri în general. "Mijloacele de comunicare ne schimbă și pe noi înșine, cei care, la prima vedere, le utilizăm în procesul de comunicare. Ne schimbăm fără să ne dăm seama, pentru că ele, la rândul lor, ne solicită anumite dimensiuni ale echipamentului nostru senzorial și prefigurează un gen de portret al nostru pe baza simțurilor la care apelează o tehnologie sau alta; (...) Mijlocul de comunicare prefigurează un tip de percepere a realității, în funcție de natura sa; dar aceeași măsură ne-o impune și nouă înșine. Suntem influențați și noi așa cum este influențat procesul de percepție propriu-zisă: <<Devenim ceea ce deținem [...]. Modelăm uneltele, instrumentele noastre și după aceea ele ne modelează pe noi" (Istoria comunicării, Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu). Aș putea spune, într-un mod destul de abrupt, că felul în care percepem noi tot ceea ce este în jurul nostru și relațiile noastre cu acest tot, are ca intermediar dimensiunea virtuală. Internetul nu mai este, în opinia mea, doar în computerul de acasă, sau de la serviciu, sau de oriunde, nici măcar în telefonul mobil nu mai este, ci sălășluiește în creierul nostru, ca un soi de matrice virtuală a virtualului, ca nou mod de a naște conexiuni în însăși gândirea umană, ce nu erau posibile acum câteva zeci de ani. Noi suntem internetul! Știu, pare paradoxal, dar sistemul de funcționare al internetului se refractă în gândirea omului, de unde se propagă mai departe în relațiile inter-umane, deci în social. Sigur că intensitatea și măsura variază de la persoană la persoană, sau pur și simplu lipsește pentru anumite grupuri de oameni care niciodată nu au luat "contact" cu internetul, dar fenomenul "virtuaficării", pentru mine, este destul de transparent și pot explica o anumită stare a societății globale, în anumite momente de timp, ca fiind legată cauzal de acest fenomen.
Problema care apare mai departe este legată, cred eu, de înțelegere. Cum înțelege omul acest vast ocean informațional și cum se transformă conștiința sa atunci când reacționează la "virtuaficare"? În opinia mea, mintea conștientă s-a adaptat extraordinarei ușurințe de a găsi o informație și a o folosi apoi, lăsând capacitatea de învățare "pe mâna" internetului. Și într-adevăr, posibilitatea de a acumula cunoștințe în timp real, fără nicio pauză este imensă, dar poate că acest lucru în sine constituie o problemă. Acumularea rapidă de cunoștințe nu potențează inteligența, dacă nu există și un timp pentru ca aceste cunoștințe să poată fi integrate psihologic, la fel cum construirea mecanismelor de orice fel, de la cele mai simple, până la cele mai complexe nu ar fi posibilă astăzi fără esențialul număr zero, la fel cum tot spațiul care există în univers nu ar fi posibil fără goluri. Sedimentarea cunoștințelor este neapărat necesară, iar timpul cerut este variabil și dependent de felul cunoștinței înregistrate. Reversul medaliei este faptul că inconștientul se îndepărtează tot mai mult de conștient, iar ființa umană devine tot mai divizată interior și tot mai dezechilibrată.

- Va urma -

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Powerade Coupons