luni, 27 decembrie 2010

Știința interiorului sau credința

Orice tip de cunoastere se ramifica in doua sensuri: unul ezoteric si altul exoteric. Toate doctrinele religioase si toate stiintele cuprind acest gen de cunoastere. Nu intamplator termenul ezoteric desemneaza ceva ascuns, ermetic, ce tine de interior, pe cand cel exoteric ceva destinat tuturor, public.
Nu poate exista interior fara exterior si invers. Ele sunt de nedespartit. Interiorul vazut ca dorinta de cunoastere fata de exterior care e obiectul cunoasterii si la care nu se poate accede decat prin vointa celui care le percepe si e constient de existenta lor,omul. Se poate clarifica existenta reala a unui interior sau a unui exterior? Daca ne referim la interior acesta nu se poate proba decat prin intermediul credintei, iar cum credinta este subiectiva, astfel si existenta interiorului va fi tot subiectiva. Cat despre exterior, el nu poate fi certificat decat de lumea materiala cu efectele si cauzele ei, precum si de o parte din interiorul fiecaruia. Spun o parte pentru ca totul e subiectiv cand vorbim de interior, iar realitatea ideilor si-o construieste fiecare, existand un punct de intersectie al tuturor ideilor. Stiintele ezoterice sustin ca exista modalitati de a accede la constiinta superioara pe care a pierdut-o omul inainte de caderea adamica. Diferenta dintre constienta si constiinta este imensa insa. Constiinta, dupa mine, arata nivelul de intelegere al individului privind relatiile dintre oameni, Dumnezeu si cunoastere pe cand constienta se bazeaza pe perceptia sumara a realitatii, fara a distinge niciun fel de relatii intre acestea. Daca o constiinta mai mare presupune o intelegere mai mare, atunci stiintele ezoterice nu ar trebui sa fie decat o delimitare si o ridicare a constiintei de grup de la constiinta individuala. Interiorul unui individ nu poate fi construit și echilibrat decat pe o constiinta ridicata și atunci cand exista un balans egal cu exteriorul. La nivel de grup, stiinta interiorului este aproape inexistenta pentru ca fiecare individ este unic si este conditionat de zestrea genetica, alaturi de educatie si de mediul unde a trait. De cele mai multe ori sensurile si valorile interiorului la nivel de grup sunt rasturnate, devenind opusul lor, adica cele de la nivel exterior, cele percepute de toata lumea in mod obiectiv. Bineinteles ca fiecare om este unic in felul sau si totul poate fi atat subiectiv cat si obiectiv. Astfel, exteriorul ia locul interiorului si interiorul se revarsa la exterior (adica o perceptie sau conceptie care nu e inteleasa si nu apartine celui care o asculta se poate transforma in perceptia personala inconstienta). Nu intamplator in natura cele mai complexe procese iau nastere in interior si se gasesc in interior, unde se pot dezvolta datorita unui mediu inchis ce poate fi analog cu intunericul. Copilul se dezvolta in interiorul uterului, vegetatia creste si se dezvolta doar in intuneric, toate procesele necesare functionarii omului incepand de la digestia din stomac si terminand cu razele luminoase reflectate pe suprafata unui obiect ce ajung la ochi intr-o zona a creierului intunecata, numita arie vizuala, unde ia nastere senzatia de vaz. Daca facem o analogie intre interior si intuneric ajungem la rezultate interesante pentru ca in Geneaza prima data a fost intunericul (interiorul), iar dupa aceea a fost lumina (exteriorul), aparitia luminii facandu-se din intuneric. Toti cei care sustin ca detin adevarul si incearca sa puna o bariera invizibila intre ezoteric si exoteric, intre initiati si profani, fara a arata o metoda prin care individul e facut constient ca stiinta interiorului trebuie adusa in exterior, esueaza.
Din acest punct de vedere simbolurile nu sunt decat o reflectie a interiorului; pot exista simboluri diferite dar raspunsurile vor fi intotdeauna identice, acest lucru fiind asemanator cu privirea norilor si identificarea unei imagini in armonie cu starea celui care priveste. Simbolul e cea mai buna unealta de a exprima ce nu se poate spune in cuvinte, dar si un barometru al starii noastre interioare. El tine mai mult de partea transcedentala care isi gaseste o analogie in mediul inconjurator pentru a fi "tradusa" si asimilat de interior. Un exemplu ar fi simbolul mortii – craniul – gandul la existenta vietii dupa moarte sau a supravieturii sufletului, pentru că simbolul este până la urmă un fel de intermediar intre realitate si transcedental, intre exprimabil si inexprimabil.
Problema se pune atunci cand ne intrebam care e sensul exact al acestei ordini, din exterior spre interiorul nostru ca indivizi unici, sau invers? Cred ca oricare ar fi aceasta ordine, ceea ce conteaza este garantarea si cimentarea relatiilor de buna interdependenta dintre indivizi.
Fiecare om isi dezvolta propriile mecanisme si unelte de cercetare a realitatii. Omul postmodern este eficient si rational doar in raport cu mijloacele ce il ajuta sa isi indeplineasca scopul in dezvoltarea societatii, fara insa a avea o tinta anume. Imi pun insa intrebarea: societatea sustine oamenii sau oamenii sustin societatea? Daca societatea sustine oamenii inseamna ca, la nivel de grup, constiinta exista dar nu este dezvoltata indeajuns de bine si intra in conflict cu sine, iar daca oamenii, ca indivizi independenti sustin societatea, inseamna ca aceasta constiinta individuala este atat de puternica incat nu poate fuziona decat intr-un scop imediat si limitat, doar pentru satisfacerea anumitor nevoi de a poseda orice bunuri, acest lucru ajutand pentru o mai buna identificare si confirmare a propriei persoane. Prin comparatie, putem spune ca exista un sens spre interior, care duce spre o personalitate anume, sau un sens spre exterior, care substituie personalitatii individului pe cea de grup.
Daca vorbim de cunoastere si implicit stiinte ezoterice trebuie sa vorbim si despre dorinta de a poseda, pentru ca, in general, invatam sau cautam ceva pentru a poseda. Obiectul posesiei este limitat, consumabil si variabil, deci "fuga" dupa o posesie mai mare decat cea castigata nu poate fi decat o certitudine. Exista o diferenta majora intre a poseda la nivel individual si a poseda la nivel de grup, iar eu cred ca posesia la nivel de grup o influenteaza decisiv pe cea de la nivel individual, chiar daca acest lucru nu este vizibil. Daca ar putea fi facuta o diferenta clara intre cele doua, atunci s-ar constata clar ca nevoile individuale nu sunt asa de mari precum se voiesc a fi la nivel de grup. Un bun exemplu este influenta exercitata asupra oamenilor cu ajutorul sugestiei repetate (publicitatea). In acest mod oamenii sunt incurajati sa consume mai mult decat e necesar si chiar si ce nu este necesar.
Pe langa aceste feedbackuri ce au loc intre exterior si interior trebuie sa avem o imagine clara despre teleologia speciilor (scopul). Aceasta nu poate fi luata in serios pentru ca nu stim inceputul teleologiilor speciilor, nu stim originea lor. Nu cred ca poate fi identificat scopul unui obiect fara o origine clara. Asa cum un ceas are ca scop masurarea timpului tot asa are si o origine care poate aduce limpezimea necesara pentru a afla adevaratul scop, iar pentru ca vorbesc despre stiinta interiorului nu am cum sa nu o pun sub auspiciul credintei.
Credinta vazuta nu neaparat ca parte a moralei este destul de folositoare, in sensul ca poate largi orizontul de perceptie al cunoasterii. Einstein spunea despre credinta urmatorul lucru: "In veacul nostru materialist singurii oameni de stiinta seriosi sunt oamenii profund religiosi”… Nu era vorba despre vreo credinta intr-o divinitate ci despre o subliniere a sensului pur al credintei. Doar din interior spre exterior poate porni cautarea sensului vietii, caci despre asta este vorba, despre o cautare. Cred ca jumatate din sensul vietii e trait de toti oamenii dar fara o constientizare fata de cealalta jumatate a sensului, pentru ca cealalta jumatate este constientizata mai putin sau deloc, datorita faptului ca tine de interior mai mult decat de exterior.
Posesivitatea de care e nevoie la nivel de grup este mai mare datorita unei dorinte mai mari de a acapara si din cauza numarului mai mare al membrilor sai care pune in functiune mecanismul asocierilor si comparatiilor.
Totul este trecut prin prisma interiorului, doar asa omul poate sa analizeze ce este in jurul lui; ca printr-o oglinda care distorsioneaza si redimensioneaza totul, el nu poate privi direct realitatea. Importante sunt imaginile care la un moment dat se vad in oglinda la adevarata lor dimensiune. Acestea apar datorita faptului ca omul are un punct de reper dupa care se orienteaza, iar cand totul se misca in jurul lui, el sta nemiscat ca sa observe ce anume se misca, doar dupa aceea putând din nou să se pună și el în mișcare.
In alchimie un important simbol este soarele care e reprezenatat de un cerc in interiorul caruia este un punct, punctul reprezentand centrul universului, ca și cum doar din interior schimbarea incepe sa se produca. Astfel toate procesele de obtinere a pietrei filozofale au loc doar in interiorul athanorului, el este sistemul digestiv...
Printre cele mai importante si mai vechi simboluri este și cel al labirintului. El este gasit mai ales pe pardoseala catedralelor, unde reprezinta drumul initiatic al sufletului. Spre deosebire de mitul lui Tezeu, unde acesta era deja prezent in interiorul labirintului si voia sa evadeze in afara lui, in labirintul catedralelor, efortul e concentrat pe intrarea in el pentru a parcurge treptat calatoria initiatica spre interiorul lui pana la centru. Mitul lui Tezeu care omoara Minotaurul si iese din interiorul labirintului ajutat de firul Ariadnei pare la prima vedere un succes pentru evadarea din labirint, insa sfarsitul mitului este tragic, deoarece Tezeu o paraseste pe Ariadna, iar tatal acestuia se sinucide crezand ca fiul sau a fost ucis. Cred ca prin sfarsitul nefericit, mitul vrea sa scoata in evidenta faptul ca nimeni nu poate primi si vedea ceva cu adevarat important decat in momentul in care este constient ca singurul sens spre regasire este cel interior.
Importanta interiorului se vede si in forma spiralei care incepe dintr-un punct ce devine interior odata cu cresterea spiralei in dimensiuni, aceasta evocand dinamica si ritmurile repetate ale vietii.
Nu cred ca exista un obiect caruia sa ii poata fi masurat si cantarit interiorul, dar cred insa ca in cadrul unor obiecte el este real si poate fi valorificat pentru a determina obiectul pe care il contine sau ii este continut.
Un rol important in deslusirea perceptelor despre interior si exterior o au cele 5 simturi care sunt imperfecte, ducand astfel la nevoi imperfecte, iar la final la o imposibilitate de a defini viata cu un scop clar (in mod deosebit,ce trebuie sa contina "interiorul" cu adevarat). Importanta nu este cunoasterea in sine, ci potrivirea modurilor si adaptarea lor in sustinerea interioara necesara cunoasterii. Totul este relativ cand vine vorba de interior atat in planul cunoasterii cat si cel al emotiilor. O simpla nevoie duce la alta nevoie si mai mare asa cum o victorie duce la o alta victorie si mai mare. Astfel, stalpul de baza pe care se sprijina constiinta este in cea mai mare parte credinta, cu alte cuvinte, "interiorul".

joi, 2 decembrie 2010

Filozofia virtualului: consecințe ale virtuaficării

Am creat termenul de "virtuaficare" cu scopul de a defini mai bine ceea ce eu cred că reprezintă efectele virtualului asupra omului. Virtuaficarea devine astfel procesul prin care capacitatea cognitivă a individului formează percepția despre lume pe baza informațiilor de orice natură existente pe internet și a legăturilor/ conexiunilor relevante dintre acestea și care potențează sau alterează această capacitate. Mai banal formulat, virtuaficarea presupune formarea modelului de a exista al virtualului în însăși conștiința umană, de la imagini sau video-uri și legătura lor cu o informație relevantă, socializare prin intermediul rețelelor (Facebook, Twitter, Hi5, ș.a.m.d.) sau programelor specifice (Yahoo Messenger, Live Messenger, Skype, ș.a.), învățare sau acumulare de noi cunoștințe, până la producerea efectivă a informațiilor, fiindcă până la urmă întreaga bază informativă a internetului este produsă de fiecare internaut în parte. Tot ce conține internetul este o reflecție mai mult sau mai puțin fidelă a naturii umane așa cum este ea și rea și bună, o reflecție a realității tuturor plecând de la fiecare, în linii mari. Virtuaficarea este procesul prin care individul se leagă cauzal de lumea internetului și este influențat de aceasta în viața sa de zi cu zi, iar atât timp cât înțelege și procesează la nivelul minții abundența de informații și legăturile relevante dintre acestea nu apar probleme, virtuaficarea putând însemna un mod superior de a cunoaște lumea și de a produce relații între persoane aflate în diferite părți ale globului, de diferite culturi și credințe și poate mai mult, de a produce informații noi care îi pot ajuta sau măcar interesa pe alții. Consecințele pozitive ale virtuaficării pot conduce către o responsabilitate crescută a fiecărui individ și o conștientizare a rolului individual în viața celorlalți, a similarității universale de care am vorbit în primul articol de pe acest blog1. Reversul medaliei însă este atunci când apar efecte perverse ale acestui proces, efecte care pot determina o percepție eronată despre lume, despre anumite persoane, despre anumite cunoștințe, iar rolurile de regulator în acest caz revin discernământului și conștienței.

Am vorbit în prima parte a acestui subiect despre faptul că trebuie să existe un timp anume pentru sedimentarea cunoștințelor de orice fel la nivel psihologic2, altfel poate să apară o dependență informală care determină izolarea, superficialitatea și incoerența faptelor întreprinse și a informațiilor culese sau produse de către o persoană, o virtuaficare negativă care poate să estompeze treptat conturul dintre realitatea efectivă, palpabilă și realitatea virtuală, ori virtuaficarea pozitivă ar presupune tocmai accentuarea acestui contur, caz în care internetul ar fi cel mai puternic instrument pentru o definire corectă și amplă a realității înconjurătoare. Virtuaficarea pozitivă ar însemna procesul de amplă comprehensiune a lumii în care trăim, a relațiilor inter-umane și a legilor care stau la baza lucrurilor, cu ajutorul posibilității de informare și socializare oferite de internet, atât timp cât s-ar păstra luciditatea a ceea ce suntem și a ceea ce vrem să fim, să cunoaștem, luciditatea evoluției noastre îndeosebi psihologice. Virtuaficarea negativă ar însemna în schimb erodarea premiselor deja formate la nivelul conștiinței a legilor lucrurilor, prin haotizarea conceptelor existențiale, dar și adoptarea de noi premise fără fundament fizic, concret, ne-transmutabile în realitatea efectivă.
În sfârșit, virtuaficarea înseamnă acel proces prin care virtualul acționează asupra obiectului său, omul, determinând efecte pozitive sau negative în funcție de libera alegere a individului și de disponibilitatea acestuia de a  înțelege lumea și a progresa, de a deveni inteligent (ca un compus omogen între sensibilitate/ atenție față de realitatea înconjurătoare și rațiunea creatoare).

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Powerade Coupons