sâmbătă, 2 iulie 2011

"Războiul Lumilor"

Atunci cand se produc schimbari prea rapide si oamenii nu au timp sa se adapteze, noile propuneri si perspective care vin, avand cerinte foarte mari, tind sa fie acceptate mai usor. Daca in mod normal nu s-ar produce schimbari bruste, atunci schimbarile noi, daca ar avea un gram de exagerare, ar fi puse la indoiala sau chiar respinse, iar noilor teorii si trenduri le-ar fi ridicate vălurile.

Tehnologia inseamna adaptare rapida.
Ce inseamna cunoasterea?
In secolul nostru, fara doar si poate, inseamna tehnologie.


Este destul de interesant cum cultul extraterestrilor bazat exclusiv pe tehnologie a prins radacini in "lumea noua", acea lume care s-a format prin schimbari rapide, nesedimentate inca in constiintele oamenilor. Multi dintre cei care sustin ciber-religia viitorului spun ca diferentele dintre atributele lui Dumnezeu si ale ingerilor nu exista, ci sunt identice cu cele ale extraterestrilor.

Cateva studii releva faptul ca scena religioasa mondiala trece prin schimbari importante in confruntarile cu asa-zisii zei intergalactici, cu pierderi drastice ale numarului de credinciosi din culte.

Diferentele cele mai importante sunt cele de responsabilitati, nu de credinta.
S-a produs in timp o inversare a valorilor sustinuta de tehnologie. In primele secole tehnologia de orice fel sta sub auspiciul raului, al diavolului, pe cand in secolul nostru, ironic sau nu, tehnologia dar si deschiderea spre inovatii tehnologice este egala cu "Dumnezeul pasirii in alte realitati".

Razboiul lumilor, asa cum am numit acest articol este un razboi invizibil. El se poarta mai intai in mintile noastre iar dupa aceea in sufletele noastre. Daca nu ar exista niciun razboi ar insemna sa fim multumiti de realitatea perceputa de fiecare. Nevoia de spiritualitate vine doar atunci cand intrezarim speranta unei alte "realitati" (a unei alte stari) in propria noastra lume si dorim sa o mentinem cat mai mult, daca nu chiar vesnic. Aceasta reactie de negare a "realitatii" se produce in chiar sanul ei, oamenii experimentand o intensa suferinta si voind cu orice pret sa scape de taisul ascutit al existentei. Atunci cand omul are in el izolari, conflicte interioare, limitari de tot felul, el incearca sa scape de ele prin construirea unei noi lumi in vechea lume. Dar Noile Lumi nu se pot ridica decat pe ruinele Vechilor Lumi. Nu cred ca este vorba de lumi noi in adevaratul sens al cuvantului, ci poate de metode noi de a produce "fuga de sine", de a produce asa-zisa schimbare.
Aceasta tendinta a "pierderii" propriei persoane nu este nimic nou sub soare. Ea a fost prezenta intotdeauna atat la grupurile restranse, cat si la cele cu un numar mai mare de adepti. "Uitarea de sine" se realiza la shamani cu ajutorul unor substante psihotrope ce induceau stari alterate ale constiintei, la mistici prin viziuni extatice, in culturile zeilor prin prepararea plantelor (soma) care induceau aceasta "uitarea" prin halucinatii, in cultul lui Dionisos si altele asemanatoare (Venus, Cupidon, Priap) aveau loc momente orgiastice în care sexul şi vinul aveau roluri eliberatoare.
Ca sa fii liber trebuie sa te eliberezi de ceva. Este in firea umanitatii de a se elibera, de a scapa de orice constrangere, nu e vorba aici doar de o iluzie a eliberarii.
Ca sa spui ca nu esti liber trebuie sa fii atasat de ceva care te tine ferecat, ori cunoasterea, asa cum este ea acum este singura care poate tine omul incatusat, incurajand "eliberarea"dar in acelasi timp fiind si cauza a incatusarii. Aceasta Cunoastere este ca un stapan crud, care e gata sa ajute omenirea oricand, insa pretul cerut de ea, pe termen lung este mai mare decat ajutorul castigat prin intermediul ei.

Noile provocari ale secolului constau in a face aceste stari sa devina constante in trairi.

In unele triburi din Noua Zeelanda durerea exprimata prin tatuaje era folosita exact in acest scop, dar si pentru a marca unele evenimente importante din viata persoanei respective.
La triburile Maori, originea (stramosii) este indicata prin tatuajul de pe fiecare parte a fetei; daca originea nu a fost de rang atunci partea aceea a fetei nu se tatua (in functie de fiecare trib, partea stanga de obicei era partea tatalui, iar cea dreapta a mamei). In Insula Pentecost din sudul Oceanului Pacific se practica saritura de la o intaltime de 20 de metri. Cel care sarea era tinut cu doua franghii de glezne. Cei care supravietuiau aruncarii erau considerati barbati si se alaturau tribului, bucurandu-se de toate privilegiile. Starea de transă era indusa de catre indienii americani sau unele comunităţi africane prin dans rotativ, însoţit de muzică si folosirea unor substanţe toxice.
Astfel durerea si placerea, desi aflate la poluri opuse sunt intrebuintate pentru "uitarea de sine", atat pentru a deveni un liant intre oamenii cu statut social diferit, cat si pentru cei carora le lipseste vointa si cauta sa se asocieze unei multimi, care le substituie propria vointa. O alta categorie este a celor care se lipsesc de propria personalitate si incearca o unire cu divinitatea atotputernica.
În mod curios, in societatea noastra, cele doua extreme reprezinta fundamentul pe care e intemeiata intreaga economie. Durerea si placerea, intrinsec au aceasta proprietate de a face posibila "uitarea de sine", daca sunt simple, nedenaturate si limitate pe un numar mic de mijloace care le pot produce. Atunci si ceea ce ar rezulta din ele va fi satisfacator. Daca mijloacele sunt variate si de intensitati diferite vor genera satisfactii intr-un numar infinit (pentru ca modalitatile de producere a placerii si durerii sunt infinite) datorita faptului ca se formeaza conexiuni intre posibilitatile de satisfactie (asemanatoare cu sinapsele intre care se fac conexiuni, care comunica intre ele cu atat mai bine cu cat sunt mai numeroase). De exemplu: daca mie imi plac filmele de groaza, adica imi place sa ma ingrozesc controlat, deja am pierdut stimulul adevarat, iar data viitoare nu o sa mai fiu asa de impresionat despre un fapt asemanator cu acela din film, dar de data asta real.

Puterea in secolul nostru consta in controlul gradual al placerii si durerii pentru a duce la alte placeri si dureri cu reverberatii in "matrixul" izolat dorit de fiecare. Dintr-un punct de vedere, viata incepe sa semene cu un fel de ''fuga'' de ceea ce simte omul cu adevarat, dar in acelasi timp cu o nevoie de satisfactie impusa de societate constient sau inconstient.

Chiar daca nu vrem sa recunoastem, lumea noastra e formata din mai multe lumi fantastice prin care suntem condusi doar de speranta ca poate fi ceva mai bun dincolo. Cred ca unul dintre cele mai importante sentimente, care fac obiectul studiului nostru este dragostea. Anticii il numeau Marele Demon si pe buna dreptate, pentru ca ea este singura care poate "rupe" total pe cel molipsit de lumea in care traieste.

Zeului Eros din Antichitate i se atribuiau coeziunea lumii si continuarea vietii. Eros reprezinta dorinta, forta instinctului dar si puterea de zeu al lumii Unice, care nu cunoaste nicio alta lume asemenea acesteia si nu are egal in creatia fanteziilor care il fac sa uite de realitate pe cel atins de sagetile lui.

Exista placere nenaturala atunci cand e stimulata artificial de lucruri ce variaza, ca mijloace de producere a ei si placere naturala atunci cand exista decat putine lucruri care o pot produce, indiferent de intensitatea ei. Placerea nenaturala este aceea care poate conduce la crearea unei alte lumi, care transcede lumea veche si depaseste un anumit prag, creand o lumea noua, diferita, in timp ce placerea naturala nu are puterea sa depaseasca decat putine granite, ramanand ceva mai jos. In evul mediu durerea era predominanta si la un nivel mai ridicat, din cauza lipsurilor materiale. Dupa acest Ev intunecat a urmat Renasterea, care a reprezentat in fapt o renastere a stiintelor, dar si o cale catre semintele sadite in solul placerilor incomplete. Economia in final se bazeaza pe acoperirea mai multor tipuri de nevoie care deriva din cele primare si la randul lor se ramifica in altele noi. De exemplu: daca omul are o haina (sa spunem de firma), nu se poate multumi daca nu are o masina, daca are o masina vrea si o casa, daca are o casa vrea sa isi schimbe vechea masina, daca vrea sa isi schimbe vechea masina vrea si o casa ceva mai mare (la nivel macro este acelasi lucru).

Schimbarile prea rapide care nu dau timp la adaptare nasc "lumi" imaginare, ideale si creeaza prapastii intre ceea ce transmite societatea si ceea ce simt membrii sai. Membrilor societatii le sunt create imagini ideale prin tendintele modei, comportamentului social, atitudinii de a reusi in viata, toate aceste falsitati ducand la consecintele instrainarii de sine.


Am dat exemplu cultele care puneau accent pe sex si bautura nu intamplator, ci pentru a face o comparatie cu nivelul societatii actuale in care traim, unde oamenii se bucura de aceleasi efecte, chiar daca acele cauze care duc la consum sunt mereu altele. De asemenea, dinamica schimbarii la problemele societatii este diferita doar ca intensitate, cantitate si mijloace fata de cea de pe timpul triburilor, care foloseau drogurile sau dansul pentru a se abandona "uitarii de sine", cu toate ca intr-un mod mai "sacralizat". Bineinteles ca scopul final nu era aceasta abandonare constienta, ci mai degraba o intarire a existentei practicantilor si conferirea rezistentei in timp. Cu cat schimbarile in societate sunt mai rapide, cu atat timpul de reactie este mai redus, oamenii sunt mai stresati, timpul de adaptare e mai mic, acest lucru ducand incet dar sigur spre amplificarea conflictelor deja existente, care nu pot fi solutionate decat prin crearea unor metode din ce in ce mai "evoluate" de "uitare de sine".

Aceasta se mai poate manifesta prin tendinta crescanda a interesului fata de stiintele oculte, care pot oferi o realitate alternativa la adevarata realitate: comunicarea cu alte fiinte din alte lumi, prezicerea "viitorului", ridicarea constiintei la alte nivele superioare, terapii new-age, transpersonale, etc. Pe piata apar tot felul de carti cu titluri care sugereaza ca totul ni s-a ascuns pana acum (gen „Cunoasterea Ascunsa”, „Stiinta Secreta”, „Stiinta Interzisa”, „Artele Initiatilor”, „Intelepciunea Anticilor”, etc), ca inca mai exista multe necunoscute, ca exista sanse sa ne ridicam deasupra multora, daca o sa fim adeptii unei miscari religioase secrete sau nu, ca adevarul mistuitor nu exista sau exista intr-o forma diferita fata de ce stim si ca noi suntem proprii nostri Dumnezei. In realitate nu se petrece decat un razboi al lumilor interioare, nimic secret, nimic interzis, nimic ascuns, pentru ca relevarea "uitarilor de sine" a celor putini si puternici nu e transmisa decat filtrată pentru multime, nu in forma bruta, adaptata astfel incat sa se foloseasca de ea.

Cred ca in secolul nostru, teoriile, conceptele si dogmele care vor "respecta" cat mai exact reteta de de "evadare" din suferinta pamanteana, cele care vor oferi "vise" fara niciun fel de truda pentru a le atinge cu imbinari utopice intre imaginatie si realitate vor avea cei mai multi si ferventi adepti.
Chiar daca schimbarea e posibila, lipsa "auzului" o face imposibil de aplicat. Neadaptarea la schimbare inseamna lipsa de reactie la auzul momentului si motivului care poate face posibila schimbarea. Si cum adaptarea la schimbare implica o selectie a lucrurilor cu o importanta pentru noi, intre "ce auzim" si "ce cautam sa auzim", singura schimbare care devine posibila e insasi realitatea, insa "realitatea in care traim" nu se poate schimba pe sine insasi ci trebuie sa vina de undeva... Pentru a intelege mai bine ce spun cititi povestea urmatoare despre Lecția auzului: http://kiraarik.wordpress.com/2011/05/19/lectia-auzului/

Uitarea de sine si necesitatea imperativa de creare a unei noi lumi apare numai atunci cand vechea lumea incepe sa ofere din ce in ce mai putin, dar cu un pret mai mare. Asemenea celui ce viseaza frumos, omul zilelor noastre cauta o lume mai buna, cu un pret mai mic al efortului, dar cu satisfactii mai mari ale castigului si cu limitari aproape inexistente. Mai pe scurt, incearca recrearea efectelor, cu excluderea cauzelor ce duc la ele si anume recastigarea artificiala a tuturor "beneficiilor" prin miracolul tehnologic al "paradisului pierdut".
Cand Adam si Eva traiau in Gradina Edenului traiau in comuniune atat cu Dumnezeu cat si cu natura si animalele. Durerea era o notiune care lipsea cu desavarsire, nu stiau ce este durerea.
Daca vom cauta in alte religii ceva asemanator cu Paradisul pierdut nu vom gasi, pentru ca in nicio religie nu a mai existat Paradisul pierdut, acea stare a fiintei umane in care totul era armonios, perfect. Civilizarea prin tehnologie are acelasi talc cu recrearea Paradisului pierdut, toate lipsurile si neputintele omenirii incearcand sa fie suplinite prin aceasta.

7 comentarii:

Fortianul spunea...

Uitarea aceasta de sine de care vorbiți nu se reflectă oare și în domeniul spiritualității? Oare oamenii nu "fug în Dumnezeu" atunci când lucrurile iau o întorsură neașteptată de ei? Vă întreb aceste lucruri pentru că eu cred că uitarea de sine nu este valabilă doar în cazurile pe care le-ați menționat, ci și în cele despre care spuneți sau dați impresia că nu "beneficiază" de uitarea de sine și acest lucru se întâmplă fiindcă oamenii se refugiază de obicei în necunoscut sau într-o putere care le inspiră teama. Nu spun că nu există Dumnezeu, ci simplul fapt că Dumnezeu nu rezidă în fugile sau uitările noastre de sine.
Cât despre libertate, fiindcă ați menționat la un moment dat, eu zic în felul următor: ca să fii liber trebuie să nu fii știut niciodată de libertate.

Kritikos spunea...

Este adevarat ca uitarea de sine se manifesta mai ales in spiritualitate insa exista diferente majore intre modurile cum se realizeaza aceasta "uitare de sine". Am lasat la latitudinea celor care citesc sa adauge asta fara sa intru in prea multe detalii. In primul rand trebuie facuta o distinctie clara intre "uitarea de sine" veritabila indreptata catre spiritualitatea originara care nu e o uitarea de sine in adevaratul sens al cuvantului, ci o revenire la sine a omului, o intalnire de sine cu sine si "uitarea de sine" falsa care e cautata doar ca o "evadare" din cotidian sau din cauza conflictelor interioare."Fuga in Dumnezeu" e actionata cand lucrurile iau o intorsatura neasteptata sau din cauza temerilor cand latura uitarii de sine e pur fantezista si trebuie delimitata de adevarata "uitare de sine". Ca sa iti dau un exemplu o sa il citez pe Octavian Paler din "Decalogul": "A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oda si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur". Nu am criticat in sens negativ decat acea "uitare de sine" prin unirea cu divinitatea care se face printr-o instrainare de sine si pierderea definitiva a personalitatii deoarece zelul credinciosului e indreptat si adapat mai mult din fenomene stranii si paranormal decat de cautare autentica, pentru ca pana la urma conteaza impulsul cautarii sincere a adevarului si nu stingerea foamei de senzatational, dobandirea de puteri supraomenesti, etc.
Asa cum o persoana isi pierde din identitate daca se alatura unei multimi tot la fel un Cautator al lui Dumnezeu isi pierde din identitate si "uita de sine" daca se uneste cu El. Ca sa intelegi mai bine acest tip de uitare, cu Dumnezeu citeste "Metanoia" de Aime Michel.

Libertatea nu inseamna decat limita trecerii pusa de la o stare de bine catre una de mai bine pana la momentul potrivit trecerii, asta daca ne referim la libertatea "pura" fara alti factori constrangatori, fara ingradire. Ca sa se poata face aceasta trecere trebuie sa fie pastrata acea personalitate constienta si mereu aceeasi pentru a trece la alta "uitare de sine" si nu la alta instrainare de sine.
Sa nu stii de libertate inseamna sa nu stii ca poti trece la o alta treapta superioara. Din acest motiv am spus ca e in firea umanitatii sa isi doreasca eliberarea. Libertatea Suprema pentru unii nu este vazuta decat prin preluarea atributiilor si identificarea cu Dumnezeu, ceea ce dupa parerea mea, e o nebunie. Dumnezeu este Dumnezeu iar fiinta este fiinta limitata.

Fortianul spunea...

Din ceea ce spuneți înțeleg că există două feluri de uitare de sine, una bună și una rea. Corectați-mă dacă greșesc, dar uitarea de sine, de facto mi se pare ceva negativ. Pentru mine, uitarea de sine este echivalent cu pierderea de sine, ori eu cred dimpotrivă, că ar trebui să existe mai degrabă o supra-realizare de sine sau dacă vreți, o desăvârșire de sine, care nu se poate efectua prin uitare. Comparația cu mulțimea nu este una dintre cele mai fericite, fiindcă în mulțime îți pierzi identitatea, esența cea mai puternică și te unești cu o masă definită defapt de cel mult media părților sale, iar în realitate de cea mai slabă verigă a sa; o mulțime încorporează în sine toate felurile de personalități, dintre care și cele mai slabe, ori acest lucru nu s-ar putea întâmpla decât dacă întreaga conștiință a mulțimii ar coborî la nivelul celei mai slabe personalități.
Cât despre libertate, nu vreau să intru mai mult în amănunte, aș încerca să epuizez un subiect mereu inepuizabil, paradoxal. Însă pot să spun că libertatea este un concept inventat de oameni și atât timp cât rămânem la nivelul de concept, nu realizăm defapt ceea ce vrem să atingem, chiar dacă ne gândim că există o treaptă superioară și vrem să ne eliberăm de cea inferioară pe care suntem într-un moment anume.

Kritikos spunea...

Exista o uitare de sine rea, care "innegreste" personalitatea (instrainarea de sine) si una buna care nu e propriu-zis o uitare de sine ci o redescoperire a originilor, o revenire la sine. Trecerea de la "uitarea de sine" la normalitate se poate face numai printr-o alta uitare de sine.
De fiecare data cand incheiem o etapa a vietii noastre trebuie sa "uitam" de noi si sa trecem mai departe. De exp:O femeie isi pierde statutul mai libertin de adolescenta si il castiga pe acela de mama.
Cand vorbesc aici despre uitarea de sine pozitiva ma refer la acel sentiment care duce la constienta de fiinta trecatoare, supusa legilor inexorabile ale timpului, limitata, cu slabiciuni. Doar atunci cand omul isi stie nimicnicia, ce a fost inainte si ce a ajuns dupa, isi poate afla si puterea.
Am spus in alte articole ca nu cred, in niciun fel de evolutie pe niciun plan cand aceasta e "crescuta" in multime. Din punctul meu de vedere multimea poate fi inchegata in 2 sensuri: Primul este cand insasi scopul afirmarii si constituirii multimii isi gaseste un corespondent in vietile celor, care o compun, cu alte cuvinte oamenii care o compun s-au "dezvoltat" tot in multime iar a doua categorie este cea a "multimilor" care nu sunt multimi in adevaratul sens al cuvantului ci mai degraba oameni care si-au gasit propriile "raspunsuri" si care nu mai au nevoie de alte "uitari de sine" regasindu-se in alti oameni asemenea lor fiind o parte distincta, formand o "multime" mai mica, o elita.

rebecca spunea...

uitare de sine cred ca se refera la spiritualitate strict.

Kritikos spunea...

Uitarea de sine luata strict subiectiv ajuta prin asemanarea sa cu a "firului Ariadnei" care ghideaza constiinta sa iasa din itele incurcate ale lipsei de experienta, este un sistem de referinta care ajuta pentru a nu abuza prea mult de experientele care o produc si a nu cadea in extreme. De exp:Imi face placere sa fac un anumit lucru care imi produce "uitarea" si "uit de mine" dar trebuie sa stiu ca daca voi duce acest lucru la extrem sunt pe o cale gresita oricat de bun e obiectul care produce uitarea de sine sau nu...Nu pot spune ca uitarea de sine este rea sau buna, cred, ca e neutra. Obiectele care o "produc", momentul si persoana sunt cele, care ii pot da o anumita "culoare".

Mario spunea...

Iar schimbarile ne preseaza SA NE REAMINTIM CINE SUNTEM!

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Powerade Coupons