sâmbătă, 21 iulie 2012

Paradigma gigantismului în dezvoltarea umanității

Odata ce oamenii isi simt micimea lor in orasele gigant incearca sa iasa cu ceva in evidenta din stransoarea mega-oraselor in care isi traiesc viata. Multi se identifica cu ele, dar in acelasi timp se simt neimportanti intr-o lume care parca le innabunsa propriile ganduri si le bruiaza gandirea. Atunci cand acest lucru se intampla intervine acea dorinta si ambitie de a iesi din aceasta stransoare, de a conta intr-o lume care transmite micimea. Pare un paradox, cum aceasta mecanica a dezvoltarii actioneaza pe de o parte ca un "distrugator", iar pe de alta parte ca un "dezvoltator" al omenirii.

Omul este o fiinta sociala si trebuie sa se conecteze cu ceilalti oameni si cu cat in jurul lui se perinda mai multi oameni, cu atat izolarea se accetueaza datorita imposibilitatii de a intra in contact cu acele persoane. Dorinta de contact uman creste direct proportional cu numarul indivizilor aflati in vecinatatea unui individ. Deoarece societatea e construita si se vrea construita la o scala din ce in ce mai mare, iar ideile "mici", care nu pot intregii o tendinta spre gigantism si propun o crestere bazata pe elogiul ideilor proprii sunt date la o parte frecvent. Acest lucru are ca efect sentimentul de vinovatie si frica, care sunt mai usor exercitate impotriva oricui se opune noului curent al societatii, ce isi intinde influenta in gandirea individuala sau generala. Cred ca o influenta mai pregnanta o are un poster sau un afis de dimensiuni colosale pus in 10 locuri cheie decat 1000 de pliante distribuite in 100 de locuri. Lumea pare amprentata inspre schimbare, dar in realitate nu se schimba deloc, ci doar isi cauta o crestere prin fuziune.
In lume nu sunt decat 2 feluri de lucruri: mici si mari. Acesta dualitate e de nedespartit, nu pentru ca ar fi dualitate, ci pentru ca gigantismul trebuie sa produca la randul lui lucruri mici, pentru ca aceste lucruri mici au rolul de a-i valida personalitatea si a i-o intretine. Gigantismul produce lucruri "mici" si nu lucruri "marete" asa cum ar trebui.

Inaintarea in schimbare face ca tehnologia sa devina din ce in ce mai mica, mai subtire si mai usoara pe masura ce companiile care o fabrica devin mai mari. Primul calculator ocupa 10 camere inainte sa ajunga PC-ul stiut de azi, inainte sa fie preluat de o companie mare. Veti spune: "Da! Asa e! E stiut totusi ca, daca mai multi contribuie la realizarea lui, un lucru devine mai performant". Deci pana la urma "performant" e sinonim cu mic.

Bisericile Catolice (Catedralele Gotice) nu intamplator sunt de proportii mari. Biserica Catolica reprezinta pe Dumnezeu. Nu e sub semnul hazardului ca Inchizitia avea asa de mare autoritate in Evul Mediu, pentru ca "micimea" omului era accentuata prin marimea Bisericilor si astfel, un mesaj nescris se putea transmitea intre credinciosi prin faptul ca Dumnezeirea era Autoritatea Necrutatoare ce impunea distante abisale intre supusii sai muritori, fiind departe de fiinta minuscula a omului. Pe langa perceptele adevarului pe care Dumnezeu i le-a dat sa le respecte exista intotdeauna o prapastie mistificata si marcata de incertitudine intre Dumnezeire si om, care lasa cu usurinta loc de interpretari. Aceste interpretari au fost exploatate cu succes de calaii Inchizitiei. Prin prisma acestei gandiri am fost invatati ca forta raului se opune intotdeauna binelui in mod clar. Forta Binelui cred ca se confunda in societate cu forta Gigantismului. Si in basme, intotdeauna, eroul este mic, neajutorat, fara vreo sansa de izbanda la prima vedere. Chiar daca nu are forta la inceput, prin el insusi este o forta, pentru ca se perpetueaza si se "mareste" pe masura ce castiga (putem face analogie cu majoritatea unei natiuni, un grup sau cerc).

Acest gigantism nu a luat nastere treptat ci a luat nastere brusc. Este uimitor cum odata cu dezvoltarea marilor constructii au iesit la iveala si "marile idei noi". Veti spune ca nu este nicio legatura intre asta si faptul ca s-a construit, deoarece e firesc ca societatea sa se dezvolte uniform, insa va pot da ca exemplu Filozofiile, Stiintele din marile Capitale ale Lumii in care dezvoltarea a insemnat construirea de cladiri gigantice (Egiptul cu piramidele sale ar fi cel mai cunoscut astfel de oras din lumea antica). Aceasta schimbare a venit ca un val peste toata societatea si a condus la aparitia in toate mediile societatii a aceleiasi scale de dimesiuni, cu toate ca, de multe ori, cantitatea sporita a insemnat calitatea mult diminuata. Un bun exemplu de astazi sunt hipermarketurile, in care se gasesc din belsug toate tipurile de alimente, dar de o calitate indoielnica si care pot vatama sanatatea oamenilor.


In lumea antica, cele mai mari Minuni ale lumii, cat si cei mai importanti Zei si Locasuri ale Zeilor din mitologie erau reprezentate prin marimi colosale. Din mitologia greaca, de exemplu putem afla ca Gigantii (prin denumirea lor exprimand ceva "Urias"), incercand salvarea Titanilor (care erau zei tot foarte mari) au inceput lupta impotriva Zeilor din Muntele cel Imens si Inalt al Olimpului. Cred ca putem gasii un corespondent si pentru conflictele din timpul nostru, in ciocnirile dintre "Marile societati" din Est si cele din Vest, ciocniri datorate saturatiei de marime dintre Orient si Occident.


Oamenii cauta sa realizeze prin tot ce fac lucruri durabile si marete si prin aceasta vor sa simta ca fac parte dintr-o entitate importanta. Societatea are ca scop incurajarea si motivarea dorintelor indivizilor de a progresa, deoarece aceasta cheltuiala de energie, in scopul motivarii se intoarce ca un bumerang, de trei ori in folosul ei, sau mai bine zis a "Gigantilor" care o conduc: o data prin acceptarea tacita de a indura mai usor un efort mare de munca in comparatie cu "recompensa", apoi prin descurajarea unei impotriviri de orice fel contra curentului de dezvoltare al viitoarei societati si intr-un final prin castigarea de partea "modernismului capitalist" a unui mare numar de membri ferventi din zonele elitei si nu numai, pentru a intari aceste concepte.


Cele mai importante orase ale lumii antice erau de dimensiuni imense, nu datorita marimii lor, ci a ceea ce se dorea sa se exprime prin marimea si inaltimea lor si anume, sacralitatea de netagaduit si intarirea increderii cetatenilor, atat in conducatorii oraselor respective, cat si in conducatorii regiunilor. (de exemplu: Machu Pichu - oras uitat al incasilor, inconjurat de munti inalti, Alexandria din Egipt - unde a fost construit Farul din Alexandria si cea mai mare Biblioteca a Antichitatii, Babilon - unde s-a construit pentru prima data cea mai inalta cladire, Turnul Babel).


In contemporaneitate, cea mai mare sansa de reusita economica si culturala o au tot orasele gigant. China in urmatorii ani are sansa sa devina principala putere mondiala din lume, vorbindu-se despre ea numai la superlativ de catre o multime de specialisti in economie. Ea are in plan construirea celui mai mare oras din lume, cu o populatie de 42 de milioane de locuitori. O consecinta deosebita a construirii acestor megastructuri poate fi stimularea consumului economic si cresterea sentimentului de securitatea ce poate induce o mai mica impotrivire impotriva oricaror masuri drastice sau chiar halucinante ce ar putea fi luate atat la nivelul statului sau chiar la nivel global. Astfel, toate marile orase inglobeza in structura lor viitoarea platforma pe care se poate construi subtil psihologia si filozofia viitoarei societati.

Omenirea are profund intiparit in subconstient mitul eroului, dand prin aceasta o personificare binelui. De fiecare data, la inceput, eroul, reprezentant de partea binelui, capata proportii infime in comparatie cu raul, care este de proportii uriase. Raul ramane constant in aceste proportii, pe cand binele cu "micimea" sa se transforma prin lupta si ia "maretia" raului, invingandu-l. Societatea, inconstient asociaza binele cu lucrurile de inceput, mici, dar capabile de transformare prin crestere la gigantism, iar raul cu lucrurile statice, incapabile de aceasta crestere brusca. Aceste tentative de compensatie cred ca vin din cauza slabiciunilor individuale ce unesc umanitatea prin proportii si cantitati uriase.

Cred ca omenirea se angreneaza intr-o panta periculoasa, din care nu mai exista decat cu greu o revenire, pentru ca Gigantismul se construieste pe sine ca intr-o multitudine de oglinzi indreptate spre a se reflecta in directia altor oglinzi, iar aceastea din urma spre o infinitate de alte oglinzi. As spune ca este o dezvoltare in Zig-Zag. Nu pot sa nu ma intreb ce s-ar intampla daca s-ar sparge primele oglinzi, ele fiind si fundatia tuturor celorlalte. Daca gigantismul se contruieste si se sustine pe sine asa, atunci care e pretul "avansarii" produs de el si cine si ce trebuie sa se miscoreze pentru a fi el construit?

Vrem sa fim diferiti de noi insine prin dorinta de autodepasire, insa odata deschisa cutia Pandorei, odata cu noi si noi realizari "marete", fara un echilibru, o diferenta clara si fara o atentie cuvenita, mai ales asupra a ceea ce este "mic", decat asupra a ceea ce este "maret", intre produsul maretiei si ignorarea micimii, progresul umanitatii e condamnat sa cada ca niste carti de joc. In acest fel, individul se confunda pe sine insusi cu realizarile sale si devine propriul Dumnezeu caruia I se inchina.

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Powerade Coupons